Discovery Channel - recomandările lunii august 2017 - Zona de televiziune

Discovery Channel - recomandările lunii august 2017


Spitalul ultimei şanse
începând de vineri, 25 august, de la ora 22:00

În apropiere de Washington D.C., în campusul Institutului SUA pentru Sănătate, se află Clădirea Nr. 10: cel mai mare spital din lume dedicat integral testelor clinice performante. Aici, cele mai strălucite minţi din comunitatea ştiinţifică a Americii derulează unele dintre cele mai riscante şi mai importante cercetări medicale, testând în premieră absolută anumite tratamente pe oameni. Având acum acces fără precedent pe holurile Clădirii Nr. 10, acest program de referinţă dezvăluie pentru prima dată cum ajung progresele de mâine ale medicinei să iasă din laboratoarele de înaltă tehnologie şi să ajungă în mâinile doctorilor. Seria explorează viaţa medicilor, a cercetătorilor şi, cel mai important, a pacienţilor şi familiilor lor în acest loc remarcabil, pentru că prin colaborarea lor, ei fac posibil progresul în această unitate medicală de elită.


Operaţiuni de salvare
începând de joi, 17 august, de la ora 21:00

Cea mai aglomerată autostradă din lume, 401, nu e un loc pentru cei slabi de înger; aici, pe acest traseu imprevizibil, problemele unice şi condiţiile de lucru dificile sunt chestiuni de rutină pentru cei implicaţi în operaţiunile de salvare a vehiculelor grele. Programul urmăreşte companii importante de tractare, dar şi echipe de salvare şi întreţinere tehnică, deci oameni care muncesc zi şi noapte ca să evite blocajele de trafic de pe cea mai importantă arteră rutieră din SUA. Îi urmărim pe cei care lucrează neobosit ca să menţină drumurile circulabile, indiferent de condiţiile meteo. De la viscole cumplite, care fac prăpăd pe kilometri întregi, până la camioane răsturnate, ei înfruntă tot felul de obstacole şi numai prin eforturile lor susţinute este posibilă circulaţia pe Autostrada 401, chiar şi în cele mai grele momente ale sezonului de iarnă. Salvatorii de pe A401 sunt bărbaţi şi femei pentru care miza e uriaşă în acest mediu solicitant, unde nu au pic de odihnă. De acest traseu depind afaceri şi vieţi omeneşti, iar pentru toţi cei care trec pe aici, echipele de salvare sunt singura şansă de a-şi continua drumul în siguranţă.


Canionul Diavolului
începând de luni, 14 august, de la ora 21:00

În Canionul Diavolului din Columbia Britanică se află cel mai mare zăcământ de aur din lume de pe malul unui curs de apă, însă regiunea este şi una dintre cele mai ostile de pe glob. Puţini mineri mai sunt dispuşi la ora actuală să lucreze ca pe vremuri, aventurându-se până la marginea civilizaţiei, doar cu proviziile şi echipamentele pe care şi le pot căra în spinare. Dar trei căutători de aur temerari, Ben van der Valk, Boyce Goff şi John Belcik, îşi asumă un risc uriaş plecând la drum, fiecare pe cont propriu, într-o altă zonă din canion, cu speranţa că se vor îmbogăţi. Mineri pricepuţi, ei se avântă în adâncurile unei păduri neatinse de om până acum şi au la dispoziţie doar un scurt interval de timp în care să găsească aur cât mai mult, înainte să se abată asupra lor urgia iernii. Mereu în căutare de aur, mereu dornici să găsească bogăţiile visate, ei trebuie să facă eforturi mari ca să supravieţuiască aici. Furtunile cumplite, ploile şi zăpezile care îi udă leoarcă şi îi fac să degere, copacii care se prăvălesc peste ei, hipotermia şi urşii flămânzi – toate acestea le stau în cale şi îi împiedică să dea lovitura vieţii lor.


Test de supravieţuire în doi
începând de marţi, 15 august, de la ora 21:00

Aducând la un nou nivel ideea de „supravieţuire a celui mai bine adaptat” în acest program de tip „reality”, un bărbat şi o femeie ajung singuri şi complet expuşi, la propriu, forţelor naturii din diverse medii extreme de pe glob. Rămaşi în locaţiile respective fără alimente, apă sau haine, cei doi trebuie să supravieţuiască pe cont propriu timp de 21 de zile, găsindu-şi hrană şi adăpost pe unde pot. Sarah, instructoare de scufundări, face echipă cu Ben, fost membru al trupelor speciale SEAL ale Marinei SUA, rămânând împreună în mijlocul oceanului, într-o barcă de salvare. În jungla din Belize, Lacey, o mare iubitoare a vieţii în aer liber, şi Jason, un poliţist ieşit la pensie, colaborează ca să supravieţuiască într-o zonă unde fac ravagii furtunile tropicale şi uraganele. Fiecare dintre cei doi are dreptul la un singur articol personal, dar trebuie să lupte pentru supravieţuire împreună, ştiind că unicul lor premiu va fi mândria de a fi reuşit şi sentimentul împlinirii.
Previous
Next Post »