Teo și Viorel Dragu se înfruntă în glume în al șaptelea episod al emisiunii - Zona de televiziune

Teo și Viorel Dragu se înfruntă în glume în al șaptelea episod al emisiunii


Voiam să te felicit pentru pasul ăsta făcut în audiovizual. Este incredibil, ai o emisiune foarte frumoasă, într-un decor superb amenajat. A fost o ikee foarte bună, pentru că o să apară un coprezentator și dup-aia o să te dea pe tine afară. Mă uit la reacții, la comentarii, este extraordinar. Jumătate din oameni sunt supărați că este o copie din State și cealaltă jumătate sunt supărați că nu e o copie destul de bună din State. Sunteți pe drumul cel bun. Mai există încă o jumătate, care se bucură”, afirmă Teo în al șaptelea episod al emisiunii Show de seară cu Viorel Dragu, ce poate fi urmărit luni, 15 mai, de la ora 20:00, în exclusivitate pe Comedy Central.

Ce trebuie să înțeleagă oamenii și vreau să le explic eu asta, ca să nu fie problema la tine, este că, în general, la talk show-urile din afară chestia asta spontană e pregătită dinainte. Ne-am hotărât s-o dăm pe față, să nu ne prefacem că e ceva spontan. Întreabă-mă ce m-a mai enervat în ultima vreme”, spune Teo. Răspunsul este „nu mai suport oamenii cu mesaje pe tricouri. Eu nu suport oamenii în general, dar încerc să nu-i suport pe categorii. Asta e o categorie pe care n-o suport, pentru că cine dracu' ești ca să îmi spui mie ce să fac? Sunt mesaje pozitive, uneori, Love Life Happiness, Live Love Like... Înțeleg dacă ți le zici ție, dar nici măcar nu e ok așa. Că atunci când se uită în oglindă, le văd invers, deci nu le citesc nici măcar ei. Și merg pe stradă și îmi zic mie să Love Life Like Life Loves. Du-te dracului! Nu vreau”, precizează Teo în al șaptelea episod al emisiunii.

O emisiune 100% autohtonă

Fiecare dintre cele 10 episoade ale primului sezon durează 30 de minute. Formatul emisiunii „Show de seară cu Viorel Dragu” permite și o analiză satirică a știrilor săptămânii, și o dezbatere – între prezentator și corespondenți, care joacă rolurile unor reporteri de teren, sau celebrități invitate – a unor subiecte la ordinea zilei, fie ele din popcult sau sociale.

Echipa de scenariști și corespondenți care apar în emisiune este formată din Viorel Dragu, Sergiu Floroaia, Dan Frînculescu, Sorin Pârcălab, Toma Alexandru și Cristi Popesco. Printre invitați se vor număra vedete din muzică, showbiz și media. Aceasta este prima emisiune 100% autohtonă de satiră realizată și difuzată de Comedy Central în România.

„Show de seară cu Viorel Dragu” poate fi urmărit în fiecare luni, de la ora 20:00, în exclusivitate la Comedy Central. La începutul fiecărei săptămâni, se va difuza un nou episod, urmat de reluarea celui anterior.

PROMO

Previous
Next Post »