„Bravo, ai stil! Panorama” își schimbă ora de difuzare - Zona de televiziune

„Bravo, ai stil! Panorama” își schimbă ora de difuzare


Începând de luni, 8 mai, „Bravo, ai stil! Panorama” își schimbă ora de difuzare. Astfel, în fiecare zi de luni până vineri, Cristina Mihaela Dorobanțu, moderatoarea show-ului, își așteaptă telespectatorii în fața micilor ecrane începand cu ora 8:00.

De luni (8 mai - n.r.) începem ziua împreună, chiar de la ora 8:00, pentru că vrem să ne bem cafeaua împreună cu dumneavoastră, telespectatorii noștri fideli, și să stăm de vorbă împreună cu fostele concurente «Bravo, ai stil!», care vor veni zilnic la întâlnirea cu dumneavoastră. Invitatele noastre sunt gata să ne dezvaluie ce înseamnă competiția într-un show atât de îndrăgit cum este «Bravo, ai stil!», dar și să ne împărtășească bucuriile și nemulțumirile trăite pe parcursul concursului. Vă așteptăm să fiți alături de noi, în număr cât mai mare în fața micilor ecrane, iar noi vă promitem dimineți pline de zâmbet, curiozități satisfăcute și foarte multe surprize, menite să vă îndulcească diminețile”, a declarat Cristina Mihaela.

Așa cum v-a obișnuit, show-ul „Bravo, ai stil! Panorama” oferă telespectatorilor posibilitatea de a afla detalii incendiare din culisele „Bravo, ai stil!”, dezvăluind totodată ce nu s-a aflat până acum din îndrăgitul show de modă și scoțând la lumină sentimentele trăite de concurente pe parcursul competiției.

Nu ratați de luni, 8 mai, începând cu ora 8:00, „Bravo, ai stil! Panorama”, show-ul care îți dezvăluie ce se ascunde în spatele scenei celui mai îndrăgit show de fashion din România, dar și ce a reprezentat o astfel de experiență pentru fostele concurente „Bravo, ai stil!”.
Previous
Next Post »