Andreea Mantea vinde langoși în rulotă, iar Bursucu își dă examenul în ale patiseriei - Zona de televiziune

Andreea Mantea vinde langoși în rulotă, iar Bursucu își dă examenul în ale patiseriei


Sâmbătă, 20 mai, de la ora 20:00, se va da startul celui de-al doilea sezon al emisiunii „Se strigă darul”. Bursucu și Andreea Mantea vor ajunge în județul Arad, la o nuntă tradițională și la un cuplu cu o poveste parcă ruptă din filmele hollywoodiene. Gabriela și Dacian, viitorii miri, au o poveste de dragoste cu totul specială. El, viitor preot, iar ea, educatoare; Femeia a ales să își urmeze soțul acolo unde acesta va avea parohia. Cu toate că s-au cunoscut în urmă cu doar un an, cei doi au hotărât să își unească destinele pe viață. Până în ziua nunții, cei doi au respectat întocmai legământul de curățenie sufletească și trupească.

Suntem foarte departe de casă, undeva prin județul Arad, la poalele muntelui Găina, aici unde este Târgul de Fete. Vom participa la o nuntă total diferită față de cele pe care le-ați văzut până acum. După această cununie religioasă, mireasa va deveni preoteasă. Mirele va deveni preot. Avem doi miri cu totul speciali”, spune Andreea Mantea.

Fiind vorba despre nuntă unui viitor preot, tradițiile la care vor fi martori prezentatorii emisiunii „Se strigă darul” alături de nuntași, vor fi respectate cu sfințenie, în acord cu tainele bisericești.

În timp ce alaiul mirelui, împreună cu nașii și Bursucu, pornesc spre casa miresei, acolo unde crezurile simbolice amintesc de educația vechilor pensioane de fete, viitoarea mireasă trece prin ritualurile specifice locului.

În goana lor dupa zestre pentru cei doi soți, prezentatorii vor face totul pentru a câștiga „bătălia bunurilor”:  dacă Andreea va vinde langoși în rulotă, Bursucu își va da examenul în ale patiseriei, alături de invitații mirelui.

Nu ratați prima ediție a sezonului doi „Se strigă darul”, sâmbătă, 20 mai, de la ora 20:00, la Kanal D!
Previous
Next Post »