Shorts TV HD a fost eliminat din grila UPC România - Zona de televiziune

Shorts TV HD a fost eliminat din grila UPC România


Televiziunea Shorts TV HD, dedicată filmelor de scurtmetraj, a fost eliminată din grila de programe a companiei de telecomunicații UPC România la data de 1 aprilie 2017.

Canalul de televiziune putea fi regăsit în grila operatorului la poziția 154 în lista de canale, în pachetul de programe Play Maxim.

UPC România a anunțat pe canalul informatic ieșirea acestul canal din grila de programe începând cu data de 16 martie 2017.

Contactați de Zona de televiziune, reprezentanții UPC România au precizat că „că datorită unor motive contractuale, UPC România nu mai are posibilitatea de a retransmite canalul Shorts TV HD”. Distribuitorii canalului de televiziune în România, Tematic Cable, au menționat că UPC România și Shorts TV nu mai pot continua colaborarea datorită unor motive financiare.

Televiziunea a fost introdusă în grila UPC România la data de 30 aprilie 2014, la aproape un an după ce a fost lansată în România.

Atât Shorts TV, cât și Shorts TV HD, sunt disponibile în continuare în grilele de cablu, satelit și IP-TV ale companiei Telekom România. Compania NextGen oferă doar varianta standard a programului de televiziune.
Previous
Next Post »