Raluca Arvat se destăinuie: „Îmi doresc să mai fac un copil!” - Zona de televiziune

Raluca Arvat se destăinuie: „Îmi doresc să mai fac un copil!”


Se numără printre cele mai longevive şi apreciate vedete ale micului ecran, dar Raluca Arvat, prezentatoarea „Telejurnalului” de la TVR 2, cea mai frumoasă perioadă a vieţii o trăieşte acum, alături de fiul său, Tudor Alexandru. Micuţul în vârstă de numai doi ani are o energie debordantă, iar după cum povesteşte mama sa nu duce lipsă de idei şi îi face zilnic surprize. Dincolo de oboseală, ştirista în vârstă de 41 de ani mărturiseşte că adoră să fie mămică şi că se distrează alături de Tudorică. Îşi face întotdeauna timp să se joace împreună cu jucăriile lui favorite, printre care se numără o girafă-tricicletă şi motocicleta din plastic şi sunt amândoi fani ai desenelor animate. „Tudor are talentul să se caţere pe peste tot, pentru că nu are voie, evident. Dacă ar putea, ar sta agăţat de bufet sau de dulap. Bănuiesc că aşa sunt toţi copiii, ceea ce le spui să nu facă, aia fac”, mărturiseşte Raluca.

La capitolul energie, Tudor are cu cine semăna. În copilăria sa, ştirista se visa cosmonaut, scafandru sau spion, iar când a fost să-şi aleagă o meserie a vrut să devină pilot. Nu şi-a urmat pasiunea pentru că în acea perioadă nu se acceptau fete la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc.

Năzbâtiile lui Tudorică sunt pline de imaginaţie. „Fiului meu îi place foarte tare să ne fure pantofii. Îi ia în picioare şi fuge cu ei prin casă”, povesteşte ea zâmbind. Mai mult, puştiul vorbeşte cu mama sa când o vede la televizor. „Eu nu am avut cum să-l văd, dar cei de acasă mi-au povestit că se opreşte din joacă când îmi aude vocea şi poartă lungi discuţii cu mine când mă descoperă pe micul ecran. Bineînţeles, pe limba lui, dar asta nu-l opreşte să ţină adevărate discursuri”, adaugă ştirista.

Întrebată dacă şi-ar mai dori un frate sau o soră pentru Tudor, Raluca Arvat a răspuns fără să stea pe gânduri. „Da, chiar îmi doresc să mai fac un copil. Familia este tot ceea ce contează mai mult!”, adaugă ea.
Previous
Next Post »