Descoperiți adevăraţii eroi care îşi riscă viaţa ca să salveze aventurierii de pe cel mai înalt lanţ muntos din lume: „Salvatorii de pe Everest” - Zona de televiziune

Descoperiți adevăraţii eroi care îşi riscă viaţa ca să salveze aventurierii de pe cel mai înalt lanţ muntos din lume: „Salvatorii de pe Everest”


La aproape doi ani după cutremurul care a secerat mii de vieţi şi a fost urmat de o avalanşă care a ucis alţi 22 de oameni pe Everest, alpiniştii continuă să urce pe cel mai înal tmunte din lume. Iar temerarii piloţi de elicopter care au salvat atâtea vieţi şi au rămas aici, ca să reconstruiască tot ce fusese distrus, continuă să salveze oameni. Premiera emisiunii va fi difuzată pe Discovery Channel marți, 11 aprilie, de la ora 22:00.

În fiecare an, sute de alpinişti şi şerpaşi încearcă să cucerească Everestul, dar, în medie, pentru fiecare 10 oameni care ajung pe vârf, unul va muri pe traseu. Iar când totul merge prost, mai rămâne o singură şansă de supravieţuire. Soarta alpiniştilor stă în mâinile unui grup de elită, alcătuit din piloţi de mare altitudine. Ei riscă totul pentru a salva vieţile celor care au sfidat moartea în încercarea de a ajunge pe „Acoperişul Lumii”. Aceşti piloţi, „Salvatorii de pe Everest”, sunt puşi la grea încercare zi de zi, căci intră într-o cursă contra cronometru pentru a-i salva pe cei care rămân blocaţi, răniţi sau suferă din cauza unor probleme provocate de altitudine, care le-ar putea fi fatale. Pentru a-şi face meseria, piloţii de elicoptere se luptă permanent cu condiţii meteo schimbătoare şi cu altitudini mari, însufleţiţi de ideea de a salva oamenii şi a-i aduce la loc sigur, dar în acelaşi timp dornici să nu provoace noi incidente, dacă ceva nu decurge bine în timpul unei operaţiuni de salvare.

În „Salvatorii de pe Everest”, o serie de 6 episoade a câte 60 de minute, Discovery Channel invită publicul într-unul dintre cele mai frumoase şi mai periculoase locuri din lume. Urmărim o echipă de elită a Everestului, alcătuită din piloţi de diverse naţionalităţi, experţi în operaţiuni de căutare şi salvare cu elicopterul, care îşi asumă zi de zi misiunea de a-i salva pe cei răniţi sau bolnavi, pe cel mai periculos lanţ muntos al globului. Seria ne oferă acces în exclusivitate şi în detaliu, pentru a-i urmări pe aceşti piloţi neînfricaţi alături de echipele medicale care răspund unui număr copleşitor de urgenţe.

Echipa de producţie, ajunsă în locaţie la exact un an după cutremurul care a făcut ravagii în regiune, în 2015, urmăreşte activitatea echipelor de salvare după redeschiderea sezonului de ascensiune pe Everest, surprinzând imagini în premieră absolută.

Sursa: Discovery Communications
Previous
Next Post »