Cristina Mihaela, cât pe ce să rămână mutilată! - Zona de televiziune

Cristina Mihaela, cât pe ce să rămână mutilată!


Cristina Mihaela Dorobanțu, prezentatoarea emisiunii matinale „Bravo, ai stil! Panorama”, difuzată de luni până vineri, de la ora 10:30, a trecut printr-o întâmplare mai puțin fericită, în copilărie, în urma căreia ar fi putut rămâne mutilată pentru toată viața.

„Îmi aduc aminte că aveam 4 ani și locuiam la Măgurele. Eram în cadă, făceam baie; mama a ieșit să întindă rufele, iar eu am rămas timp de câteva minute singură. Lângă cadă, țin minte că se afla un boiler înalt, și la un moment dat, mi-a scăpat săpunul între cadă și boiler și m-am aplecat să îl recuperez. Nu știu cum am făcut, dar m-am apropiat cu obrazul de boiler și m-am ars. Imediat, am fugit către mama și, când am pus mână pe rană, mi s-a desprins pielea. Am avut niște arsuri destul de grave. Am ajuns de urgență la spital”, a povestit Cristina Mihaela.

Din fericire, arsura nu a necesitat intervenții chirurgicale și trauma prin care a trecut nu a lăsat urme vizibile pe chipul acesteia.

„Am urmat timp de 2 ani tratamente, însă nu a fost nevoie de intervenții chirurgicale. Acum, nu se vede nicio urmă, am fost norcoasă că nu mi-au rămas cicatrice", a adăugat aceasta.

Pe Cristina Mihaela o puteți urmări în fiecare zi, de luni până vineri, moderând emisiunea „Bravo, ai stil! Panorama”, difuzată începând cu ora 10:30, numai la Kanal D!
Previous
Next Post »