Record de femei fericite pe 8 martie la Pro FM Super Girl! - Zona de televiziune

Record de femei fericite pe 8 martie la Pro FM Super Girl!


O scenă, cinci artiste, mii de zâmbete, mii de voci fredonând super hit-uri și mii de femei fericite, toate într-un singur eveniment, ProFM Super Girl – Concert cadou de 8 martie pentru super fete!

Anul acesta, a șasea ediție a Pro FM Super Girl ne-a întâmpinat în casă nouă, în spațiul deschis de la ParkLake Shopping Center, cel mai frumos mall din Capitală.

Rând pe rând, pe scena ProFM au urcat Antonia & Band, Feli, Sore, Nicoleta Nucă și Jazzy Jo.

Toate au adus cele mai îndrăgite hit-uri ale lor și le-au cântat alături de DJ-ii ProFM, dar și de miile de oameni strânși în fața scenei, la etaj, pe scări, pe culoare, peste tot pe unde s-a găsit loc pentru a putea primi cel mai frumos cadou de 8 martie, Pro FM Super Girl.

Întreg show-ul s-a văzut live la U TV, alături de prezentatori, matinalii GreeG și Marius Onuc, urcând pe scenă și VJ-ițele U TV, Liza Săbău și Mihaela Cozmolici.

În cel mai așteptat moment al serii, DJ-ii Pro FM, Nicoleta Creciunesc, George Vintilă, Nono Semen, Sebastian Coțofană, Călin Olah și Virgil Batista au dat START noului site www.profm.ro, locul în care toți ascultătorii și fanii noștri pot găsi materiale unice din on-air, dar și exclusivități, video, spot, fun, party people și vedete, multe vedete!

Am încheiat în aplauze și cu multe baloane colorate încă un spectacol dedicat femeilor, Pro FM Super Girl, cu promisiunea că și în 2018 o să răsfățam fetele tot în pași de dans pe muzica celor mai iubite vedete din România.
Previous
Next Post »