Cinci agenți AXN pe care ne-am dori să îi vedem mai des - Zona de televiziune

Cinci agenți AXN pe care ne-am dori să îi vedem mai des


Există o mulţime de motive pentru care suntem fani ai serialelor AXN: urmăriri ca la Hollywood, cazuri interesante pe care poliția trebuie să le rezolve, puzzle-uri complicate ce ne iau gândul de la problemele cotidiene, acțiune explozivă, replici haioase și uneori tăioase.

Dar peste toate, trebuie să recunoaștem: agenții AXN cu greu pot fi trecuți cu vederea. Au cucerit telespectatoarele cu sex-appeal- ul lor și suntem siguri că și ei sunt unul din motivele pentru care iubiți AXN. Iată cinci personaje pe care ne-am dori să le revedem oricând în acțiune:


1. Luke Roberts – Eric Beaumont din „Negociatorii” („Ransom”)

Luke și-a început cariera în anii 2000, într-o producție pentru televiziune, regizată de Steven Spielberg. De aici și până la rolurile în „Black Sails” și „Ransom” („Negociatorii”), a fost un drum lung, presărat cu apariții în seriale și filme.

Cu ce ne cucerește Luke: cu seriozitatea lui Eric Beaumoment, cu care convinge infractorii că le vrea binele.

Îl urmăriți lunea, pe AXN, în „Negociatorii”, de la 21:00.


2. Josh Holloway – Gabriel Vaugh din „Spionul cibernetic”

Fotomodel, actor și producător, cunoscut publicului larg mai ales pentru serialul „Lost”, Josh Holloway este o apariție interesantă la Hollywood încă din 1999.

Unde l-ați mai văzut pe Josh: în videoclipul Aerosmith, „Cryin’” – era tipul care îi fură rucsacul Aliciei Silverstone.

Îl urmăriți lunea, pe AXN, în „Spionul cibernetic”, de la 22:00.


3. Elyes Gabel – Walter O'Brien din „Scorpion”

Nu e de mirare ca exotismul lui ne ține lipite de TV: cu origini algeriene, franțuzești, spaniole, nemțești, anglo-indiene, irlandeze și portugheze (!), Gabel este un actor londonez talentat. L-ați mai urmărit în „Interstellar”, „World War Z”, „Body of Proof” („Autopsia crimei”, pe AXN).

Cine l-a făcut să sufere: nimeni alta decât partenera din „Scorpion”, Katharine McPhee, după ce au încheiat o relație de doi ani.

Îl urmăriți în weekend, sâmbăta la prânz, pe AXN.


4. David Boreanaz – Seeley Booth din „Cititorii de oase” („Bones”)

Booth din „Cititorii de oase” și Angel din „Buffy, spaima vampirilor” – David Boreanaz s-a făcut remarcat la Hollywood prin apariția în „Married with Children” („Familia Bundy”), ca iubit al lui Kelly. La scurtă vreme, a fost distribuit în „Buffy the Vampire Slayer”, iar de aici succesul a venit rapid.

Cu ce ne cucerește: zâmbetul reținut și privirea pătrunzătoare.

Îl urmăriți joi seara, pe AXN, de la 21:00.


5. Chris O'Donnell – G. Callen din „NCIS: Los Angeles”

Pe ecrane din 1986, Chris a apărut în „Parfum de femeie” (cu Al Pacino), „Batman Forever”, „Batman & Robin”, „Grey’s Anatomy” sau „The Company”. Și-a început cariera de actor într-o reclamă pentru McDonalds, unde îl servea pe Michael Jordan.

Ce ne place la Chris: pe lângă zâmbet, faptul că e familist convins. Are o soție frumoasă și 5 copii.

Îl urmăriți luni după-amiaza, pe AXN, de la 17:00.
Previous
Next Post »