Turner International şi Bigballs Media au semnat un parteneriat strategic - Zona de televiziune

Turner International şi Bigballs Media au semnat un parteneriat strategic

Finanțarea Turner stimulează creșterea economică internațională pentru Bigballs Media, în timp ce Copa90 devine brand media de fotbal pentru tineret.


Divizia pentru inovaţii a Turner International a anunțat astăzi o investiție de capital în compania de sport digital Bigballs Media (BBM), companie ce a creat platforma digitală cu conținut de fotbal, care a înregistrat cea mai rapidă creștere mondială în mediul digital, COPA90.

Fondurile vor fi folosite pentru extinderea la nivel internaţional a companiei BBM, dezvoltare de conținut şi distribuție, dar și creşterea capacităţii de stocare a datelor. Investiția urmărește expansiunea la nivel internaţional și poziționareaCopa90 ca fiind un brand media de fotbal pentru tineret.

Divizia de inovaţii a Turner International a fost creată recent și se concentrează asupra oportunităților de inovație, dezvoltare și achiziți. Investiția a fost anunțată la doar o lună de la fondarea acestui grup și demonstrează angajamentul companiei de a fi din ce în ce mai prezentă în mediu digital sportiv.

În paralel, Turner și BBM au semnat un acord comercial care urmărește dezvoltarea mai multor oportunități atât pentru Turner, cât și pentru BBM, din punct de vedere al distribuției și al expertizei încrearea de conținut. Parteneriatul extinde relația comercială existentă deja prin brandul digital sportiv Bleacher Report, o altă divizie a Turner.

Acordul comercial include strategii de creare de conținut multibrand,pentru parteneri şi pentru canalele proprii, dar şi găsirea de noi oportunități de sponsorizare. De asemenea, acest acord facilitează dezvoltarea BBM în cadrul portofoliului Turner, care include și Esporte Interativo, Turner Sports și CNN. În plus, Aksel van der Wal, coordonatorul divizieide inovaţii,va face parte din consiliul de administraţie al BBM, iar Alex Vargas, COO Bleacher Report,va deveni observator în consiliu.

Parteneriatul cu branduri relevante este cheia strategiei noastre dedezvoltare în mediul digital actual”, a spusAksel van der Wal, Vicepreședinte Executiv, divizia pentru inovaţii, Turner International.

Colaborarea cu BBM este o oportunitate extraordinară ca să găsim noi modalități de a genera audienţă, în mod particular să creştem interacțiunea cu generația millennials și, în același timp, să punem la dispoziție noi platforme pentru agențiile de publicitate. Este genul de parteneriat pe care dorim să îl stabilim de acum înainte.

Tom Thirlwall, CEO BBM, spune că: „Ambiția noastră este ca până în 2018, atunci când va avea loc Cupa Mondială de Fotbal, să devenim cel mai influent brand în ceea ce privește mass-media dedicată fotbalului, iar această investiție și acest parteneriat cu Turner reprezintă un pas decisiv în a transforma aceste planuri în realitate”.

Avem un interes semnificativ în ceea ce ne privește, dar Turner a fost de parte cel mai convingător datorită echipei lor, viziunii și a oportunităților strategice pentru ambele companii. Investiția ne va permite să accelerăm creșterea în piețele noastre cheie, să consolidămpartea de distribuție, să extindem echipele comerciale în Europa și Statele Unite ale Americii și, bineînțeles, să continuăm să dezvoltăm conținut pentru fani”.

La rândul său, Alex Vargas, COO Bleacher Report, a declaratcă: „Bleacher Report și Copa90 muncesc cu pasiune pentru fanii fotbalului din întreaga lume. Suntem foarte încântați de această investiție și ne dorim să facem un pas mai departe în dezvoltarea relațiilor noastre existente. Colaborarea populară cu Snapchat «Saturdays Are Lit» a stabilit o valoare de referință pentru acest tip de colaborări extaordinare pe care dorim să le dezvoltăm împreună”.

Investiţia în BBM este ultima dintr-o serie de alte investiţii făcute de Turner în spaţiul digital, dar şi prima făcută într-o companie care îşi are sediul în afara graniţelor americane. Colaborarea este o urmare a investițiilor similare făcute anul trecut în Refinery29 și Mashable. Compania a achizitionat, de asemenea, un pachet majoritar din iStreamPlanet în 2015. Turner a extins recent Bleacher Raport și a făcut noi investiții în CNN Digital. Pe plan internațional, a lansat o suită de noi aplicații pentru branduri din propriul portofoliu, cum ar fi: CNN, Cartoon Network, Boomerang şi Adult Swim.
Previous
Next Post »