Eurosport anunță parteneriatul cu Federația Internațională de tir cu arcul - Zona de televiziune

Eurosport anunță parteneriatul cu Federația Internațională de tir cu arcul


Eurosport anunță parteneriatul cu World Archery prin care va difuza competiții internaționale de tir cu arcul prefațând Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Puncte cheie:

● Acordul cu o durată de patru ani va asigura o acoperire mediatică amplă a competițiilor internaționale importante ce preced următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de la Tokyo;
 Continuă parteneriatul de succes început în 2014;
 Eurosport, noua „Gazdă a transmisiunilor olimpice în Europa”, va prezenta cele mai importante evenimente dedicate tirului cu arcul, pe durata fiecărui sezon.

Eurosport, noua „Gazdă a transmisiunilor olimpice în Europa”, a semnat un acord cu World Archery (Federația Internațională de Tir cu Arcul) ce prevede difuzarea tuturor competițiilor internaționale importante organizate sub egida organizației mondiale, până în anul 2020.

Acest parteneriat prevede, de asemenea, transmiterea de către Eurosport a tuturor etapelor Cupei Mondiale Hyundai la Tir cu Arcul, inclusiv a Finalei Cupei Mondiale Hyundai la Tir cu Arcul, și a Campionatelor Mondiale de Tir cu Arcul, prin intermediul canalelor tradiționale și al platformelor digitale, marcând astfel continuarea parteneriatului de succes început în anul 2014.

Programul transmisiunilor include toate marile competiții ce preced următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo (Japonia) plus ample rezumate ce vor fi difuzate pe toate platformele Eurosport, inclusiv pe Eurosport Player – serviciul online Eurosport dedicat transmisiunilor în direct și la cerere, pe bază de abonament – iar în zona Asia-Pacific difuzate pe canalul Eurosport 1.

În plus, Eurosport va colabora cu World Archery în scopul promovării acestui sport și va sprijini lansarea parteneriatelor comerciale ale organizației mondiale prin crearea unei platforme dedicate, ce va cuprinde atât transmisiuni TV, cât și activări digitale.

Peter Hutton, CEO Eurosport, a declarat:
Suntem încântați de extinderea parteneriatului nostru cu World Archery pe o durată de încă patru ani. Astfel, vom putea să oferim telespectatorilor transmisiuni de la cele mai importante competiții la care vor concura cei mai valoroși arcași ai lumii. Eurosport dedică deja mai mult de jumătate din programul său sporturilor olimpice, iar acest acord consolidează și el oferta noastră la început de drum către următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo. În calitate de noua «Gazdă a transmisiunilor olimpice în Europa» suntem alături de sportivii care au pornit pe drumul către Jocurile Olimpice, oferind fanilor o singură destinație a sportului - Eurosport. Obiectivul nostru este să prezentăm poveștile olimpicilor pe durata întregului sezon. Transmițând cele mai importante competiții de tir cu arcul, din următorii patru ani, reușim să ne atingem obiectivul într-un sport cu bogată tradiție olimpică.

Prof. Dr. Ugur Erdener, Președinte World Archery, a declarat:
Viziunea World Archery este a unei lumi în care oricine are posibilitatea de a practica tir cu arculul. Expunerea pe care continuarea parteneriatului cu Eurosport o aduce acestui sport va fi cheia motivării publicului să devină pro-activ și să încerce tirul cu arcul. Acoperirea mediatică amplă asigurată de Eurosport la nivel mondial pentru marile competiții sportive deschide o cale de acces valoroasă la o rețea de distribuție inegalabilă și la o audiență pasionată. În calitate de gazdă a transmisiunilor Jocurilor Olimpice, Eurosport este în acelaşi timp destinația perfectă pentru tirul cu arcul în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice Tokyo 2020 – fiind un sport care în cadrul competiției olimpice Rio 2016, a înregistrat, conform rapoartelor, recorduri de audiență în pieţe mari precum Franța și Germania.
Prima competiție transmisă de Eurosport conform noului acord va fi prima etapă a Cupei Mondiale Hyundai la Tir cu Arcul 2017, de la Shanghai (China), în luna mai.
Previous
Next Post »