TNT va lansa mâine seară serialul „Un comportament adecvat” - Zona de televiziune

TNT va lansa mâine seară serialul „Un comportament adecvat”

Noul serial îi va aduce în rolurile principale pe Michelle Dockery și pe Juan Diego Botto, iar în rolul de producători executivi pe Chad Hodge, scriitorul Blake Crouch, Marty Adelstein și Becky Clements.


Bucureşti, 16 noiembrie 2016: TNT a adăugat o nouă dramă originală în grila sa de programe pentru toamna aceasta. „Un comportament adecvat” îi aduce în rolurile principale pe Michelle Dockery („Downton Abbey”) și pe actorul argentiniano-spaniol Juan Diego Botto („1492 - Cucerirea Paradisului” și „El Greco”) într-o adaptare a romanului Letty Dobesh a lui Blake Crouch (autorul romanului „Wayward Pines”). Serialul va putea fi urmărit din 17 noiembrie, în fiecare joi, de la ora 22.00, la TNT.

 „Un comportament adecvat” este un thriller bazat pe cartea lui Blake Crouch, „Letty Dobesh”. Serialul o va aduce pe micile ecrane pe Michelle Dockery („Downton Abbey”), iar alături de ea vor fi actori precum Juan Diego Botto („Ismael”, „El Greco”), Terry Kinney („OZ - Închisoarea Federală”, „E nevoie de un erou”) sau Lusia Strus („Dispăruţi în Wayward Pines”, „Cotton”).

Michelle Dockery în rolul lui Letty Dobesh

„Un comportament adecvat” spune povestea lui Letty Dobesh (Michelle Dockery), o escroacă ce obține foloase materiale într-un mod fraudulos, a cărei viață o ia mereu pe un drum greșit, ca urmare a unor decizii imprudente, imprudența fiind modul în care ei îi place să acționeze cel mai des.

Javier Pereira în rolul lui Juan Diego Botto

Abia ieșită din închisoare, Letty încearcă să rămână pe linia de plutire: tocmai s-a reunit cu fiul ei de doar zece ani, care a fost crescut până acum de mama ei, Estelle (Lusia Strus); se întâlnește des cu ofițerul de supraveghere, Christian (Kinney), dar ale cărui motivații de a o ajuta sunt îndoielnice. Haosul revine în viața lui Letty când află că un asasin (Juan Diego Botto) a fost angajat pentru a o ucide pe soția unui bărbat cunoscut. Din dorința de a-i da planurile peste cap, Letty se va ciocni cu acest criminal, încurcându-se amândoi într-o relație periculoasă.

Serialul „Un comportament adecvat” este produs de scenaristul/producătorul Chad Hodge („Dispăruţi în Wayward Pines”, „The Playboy Club”) și de autorul Blake Crouch („Wayward Pines”), împreună cu producătorii executivi Marty Adelstein („Aquarius”, „Prison Break”, „Un vârcolac adolescent”) și Becky Clements („Aquarius”, „Last Man Standing”) în Studiourile Tomorrow, reprezentând un parteneriat între studiourile ITV Studios și Marty Adelstein. Episodul pilot a fost realizat în regia lui Charlotte Sieling.
Previous
Next Post »