Noutăți în decembrie 2016 la TV Paprika - Zona de televiziune

Noutăți în decembrie 2016 la TV Paprika

Luna aceasta este luna Crăciunului la TV Paprika, cu o mulțime de programe festive. Emisiunile speciale de Crăciun încep pe 5 decembrie de la 20:30. Între 24 decembrie și 8 ianuarie, TV Paprika va difuza programele voastre favorite fără pauze.

Cum să-ţi hrăneşti familia ORIGINAL
din 10, de la 16:00

Oare care mamă nu şi-a întrebat de sute de ori familia sau copiii despre preferinţele lor culinare pentru prânz? Însă răspunsul primit nu a ajutat-o deloc, oferindu-i prea puţine indicii: „- Orice, numai să fie delicios!” Aşa că vă răspundem noi!

În emisiunea Aşa să-ţi hrăneşti familia, Havas Dóra, autoarea blogului Smochine violete (Lila Füge) şi invitaţii ei – Bodrogi Eszter, Mautner Zsófi, Vrábel Kriszta şi Wessely Márta – ne dezvăluie numeroase idei pentru prepararea în câteva clipe a unui prânz sau a unei cine pe gustul tuturor, dar mai ales al copiilor. În plus, ne oferă şi sfaturi pentru micul dejun din weekendurile leneşe ori pentru bunătăţile din cutia pentru sandvişuri preferate în mod sigur – şi spre bucuria mamelor – de către copii.

Crăciunul la Paprika ORIGINAL
din 17, de la 17:00

Bucătăria este una dintre principalele scene ale pregătirilor pentru Crăciun. La fiecare familie, planificarea cinei festive pentru musafiri începe cu câteva săptămâni înainte de sărbători.

În emisiunile de Crăciun ale TV Paprika, prezentatorii noştri populari – Bede Róbert, Dános Tamás, Havas Dóra şi Jókuti András – vă ajută în alcătuirea unui meniu festiv şi vă oferă idei practice astfel încât perioada sărbătorilor de iarnă să fie mai puţin tumultuoasă şi plină de bucurie.


Crăciunul cu Nigella PREMIERĂ
pe 19, de la 20:30

În această ediţie specială de o oră, Nigella dezvăluie telespectatorilor câteva trucuri simple ca bună ziua prin care prepararea bucatelor pentru sărbători devine o îndeletnicire relaxantă şi distractivă, în spiritul Crăciunului. Desigur, şi de această dată, Nigella prezintă numeroase feluri de mâncare festive după reţete practice care promit un răsfăţ al simţurilor.


Ajunul Crăciunului cu Jamie PREMIERĂ
pe 20, de la 20:30

Această emisiune este un program de Crăciun obligatoriu, în care Jamie Oliver „serveşte” telespectatorilor idei convingătoare, şiretlicuri şi trucuri pentru deliciul papilelor gustative şi o atmosferă de Crăciun fără stres. Putem să spunem adio fripturilor fleşcăite sau pieptului de curcan prea uscat!


Delicii de Crăciun cu James Martin PREMIERĂ
din 5, de la 20:30

James Martin ne destăinuie din timp numeroase trucuri şi idei ingenioase prin care putem economisi timp şi nervi în toiul pregătirilor pentru sărbători, şi putem avea o masă festivă plină de bucate fantastice.

Să gătim cu Jakubiak PREMIERĂ
pe 6, de la 20:00

Bucătarul pasionat al emisiunii prepară mâncăruri noi cu arome necunoscute din specialităţi binecunoscute ale bucătăriei poloneze.

Tomek Jakubiak, bucătarul-şef şi autorul de blog gastronomic de succes prezintă specialităţile gastronomice ale ţării sale începând de la recoltarea lor şi până la prelucrarea acestora. El porneşte pe urma unor ingrediente uitate de mult şi a unor noutăţi culinare, ajungând în diferite părţi ale Poloniei unde descoperă modul de preparare a numeroase alimente, cum ar fi brânzeturile, carnea,  fructele, legumele şi condimentele.

Specialităţile din această regiune constituie doar punctul de plecare în şirul lung al compoziţiilor culinare noi: în această emisiune, Tomek prezintă telespectatorilor prepararea diferitelor supe, feluri principale şi deserturi. Descoperiţi trucurile prin care alimentele obişnuite sunt transformate în bucate speciale, creativitatea culinară neavând limite.

Reţete clasice de familie PREMIERĂ
pe 27, de la 11:00

În acest nou serial cu şase episoade, Jamie Oliver găteşte pentru noi felurile de mâncare preferate ale familiei, combinând, într-o manieră simplă, tot de felul de bunătăţi cu un conţinut nutritiv echilibrat care asigură telespectatorilor o viaţă mai sănătoasă şi mai fericită.

Secrete la cuptor cu Lyndey Milan PREMIERĂ
pe 25, de la 15:00

Gazda serialului este bucătăreasa preferată a căminelor din Australia, Lyndey Milan. În acest serial, ea studiază tendinţele actuale ale coacerii. Cu personalitatea ei vioaie şi energică şi o abordare pragmatică a coacerii, Lyndey îi va inspira pe iubitorii produselor de patiserie să se ridice din fotolii şi să iasă în bucătărie ca să coacă una-alta.

În cele şase episoade, Lyndey ne va împărtăşi experienţa ei de 30 de ani din industria a#f1c232ntară, oferindu-ne sfaturi pentru a economisi timpul, secrete şi tehnici care scurtează procesele de preparare, care vor garanta succesul coacerii.

Bucătarul cel bun şi bucătarul cel rău PREMIERĂ
pe 12, de la 19:30

Bucătarul şef Adrian Richardson şi nutriţionistul Zoe Bingley-Pullin aduc pe micile ecrane un adevărat duel gastronomic prin diferitele stiluri de gătit.

Fanatismul lui Adrian pentru minuni culinare extrem de îngăduitoare cu talia şi carne se combină cu pasiunea lui Zoe pentru mâncarea sănătoasă şi cunoştinţele ei vaste despre alimentele cu efect terapeutic, pentru ca la sfârşit, telespectatorii să se afle în faţa unei adevărate provocări când trebuie să decidă pentru ce să opteze.

Emisiunea prezintă ingrediente, reţete, bucătării irezistibile şi teme gastronomice care vor oferi inspiraţie pentru bucătarii de acasă, în timp ce îi încurajează pe telespectatori să menţină echilibrul sănătos în regimul lor alimentar.

Zilele gastronomiei - de luni până vineri de la 22:00

Ramsay - Marea evadare PREMIERĂ
pe 2

Luke Nguyen: Aromele Franţei PREMIERĂ
pe 13

Mâncare stradală cu Ainsley Harriott PREMIERĂ
pe 13, de la 22:30

Gusturile Franţei PREMIERĂ
pe 25

Pentru programul TV și datele exacte ale premierelor, accesați pagina Program TV.
Oldest